Scurt istoric
C.A.R. HAŢEG (în prezent C.A.R. ULPIA) a luat ființă în anul 1976 prin unificarea centrelor C.A.R. existente în orașul Hațeg la nivel de instituții, devenind astfel prima casă de ajutor reciproc teritorială din țară, pornind de la un număr de 673 de membri.
La începutul anului 1990, C.A.R. HAŢEG, ca de altfel toate C.A.R-urile, iese de sub tutela sindicatelor și în același an aderă la Asociația Caselor de Ajutor Reciproc ale salariaților din județul Hunedoara, Asociația C.A.R. Regiunea Vest de astăzi, având la acea dată 5325 de membri.
Datorită acțiunilor de reglementare a sistemului C.A.R. inițiat de Asociația CAR Regiunea Vest, casele încep să se dezvolte. În anul 1995 C.A.R. Hațeg își achiziționează propriul sediu, se dotează cu aparatură de calcul, punând un deosebit accent pe instruirea personalului.
Aplicarea unui management bazat pe principiul fundamental al prudenţialităţii în gestionarea fondurilor a dus la consolidarea financiară a casei, s-a înregistrat an de an o creștere a principalilor indicatori, motiv pentru care ne-am situat printre primele 5 locuri pe județ în ultimii ani.
Rezultatele deosebite obținute se datorează în mare măsură strategiei de dezvoltare și extindere în teritoriu prin agenții, începând cu anul 2009, când a fost deschisă prima sucursala și până în prezent când C.A.R. ULPIA deține un număr de 14 sucursale: Sucursala Baru, Sucursala Pui, Sucursala Sălaș, Sucursala Boșorod, Sucursala Râu de Mori, Sucursala Sarmizegetusa, Sucursala Oțelu Roșu, Sucursala Caransebeș, Sucursala Reșița, Sucursala Bocșa, Sucursala Deta, Sucursala Timișoara, Sucursala Băile Herculane, Sucursala Drobeta Turnu Severin. Necesitatea schimbării denumirii a fost determinată de extinderea în teritoriu dincolo de granițele județului Hunedoara, pentru a fi reprezentativă pentru toți membrii casei .
Era firesc ca această dezvoltare să se reflecte și în investițiile făcute atât în sediul social cât și în sediile agențiilor, impunându-se crearea unui climat de lucru decent, atât pentru salariați (în număr de 25) cât și pentru membri (peste 11.700 de membri) care să fie în concordanță cu evoluția și prestigiul pe care a dobândit-o în timp și cu o muncă asiduă casa noastră. Astfel, ca o încununare a eforturilor depuse de a lungul celor 40 de ani, în decembrie 2016 am inaugurat noul sediu social al C.A.R. ULPIA – Hațeg, str. Sarmizegetusa, nr.12, ap. 23-24 – unde membrii pot fi primiți cum se cuvine de către un personal amabil și calificat, unde să se simtă ca acasă, după cum spune sloganul nostru: CASA DE AJUTOR RECIPROC ULPIA ESTE CASA TUTUROR MEMBRILOR SĂI!